Blogul despre totul si nimic

Alerg si strig...nimeni nu ma aude...doar eu imi pot simti lacrimile pe obraji.De ce plang?Nu vreau sa plang...vreau doar sa alerg si sa stau...vreau sa nu ma gandesc la nimic...vreau sa exist si sa fiu o stanca imensa,sa nu ma poata nimeni misca...vreau sa stau in bataia vantului,sa ma las mangaiata de ploaie...vreau sa am la dispozitie tot timpul din lume,nu ca sa traiesc...ci ca sa exist.Sa exist si atat.Sa nu ma gandesc niciodata la nimic...vreau doar sa stau si sa admir universul...sa privesc viata cum prinde contur in jurul meu...iar cand anotimpurile se vor schimba,cand copiii vor creste iar batranii vor muri,eu,stanca,sa raman la fel...sa fiu doar eu,pe vecie...dar nu-i posibil,si chiar si-asa voi suferi si printre crapaturile sadite-n trupul meu de-a lungul vremii vor siroi lacrimi amare...lacrimi triste,pline de manie si durere...caci fiind o simpla stanca-mi voi dori sa pot trai,sa pot alerga,sa pot sa strig...iar cand voi realiza ca totusi nimeni nu ma aude,imi voi ascunde gandurile intr-un colt retras al mintii mele,asteptand...ploaia...