Blogul despre totul si nimic

Marea mea e marea dragostei...marea bucuriei si a intelegerii...marea mea e cea mai mare si mai pura...
E marea mea in care imi pun toate sperantele...e glasul meu care striga fericirea!
Marea mea nu e o mare...e doar un sentiment absurd de placut pe care-l simti cand esti "la mare"...si e un sentiment cu atat mai ciudat cu cat nu te bucuri ca vezi intinderea de apa sau de nisip,ci cand te simti acolo,in aerul ala care te desparte de casa,care te lasa sa visezi si tu nu mai ai la ce...stai asa fara ganduri si respiri aerul sarat,asculti vocea unei scoici...atunci te gandesti ca marea ta e cea mai frumoasa...si ca nimeni nu-ti poate da mai mult decat marea...
Mereu am iubit marea ca pe un lucru intangibil,ca pe o idee,ca pe un sentiment...insa marea mea nu mai exista...a fost acolo dar acum nu mai e si ramane in sufletul meu...nici eu nu mai sunt ca atunci,nici ea nu mai e...nici lumea,nici plaja,nimic nu e la fel,dar o iubesc pentru ca a fost a mea ...pentru ca am putut fi eu,pentru ca m-a ingrijit,pentru ca m-a primit...
Pentru ca marea mea aduce zambete si fericiri...